Seriale, muuulte.

LISTĂ NEACTUALIZATĂ DE VREO 3 ANI CU LINKURI VARZĂ ȘI DA, HAI PA!

Și că tot asta-i ultima zi din an. încă ceva ce trebuia să fac de mult. O listă cu seriale văzute, încercate, mai mult sau mai puțin plăcute, etc. :) O să încerc să le ordonez alfabetic. :)

Sfârșit

  Da, este sfârșit de an. Da, după un sfârșit urmează un nou început. 
  Deci așa va fi. Nu va mai fi doar o continuare, va fi un nou început.

  Pentru că renunț.

  Gata, am terminat. Am terminat-o cu voi toti. Am terminat cu ipocriziile și cu falsitatea, am terminat cu interesații și interesanții. Pun punct și spun adio odată pentru totdeauna, lucru pe care trebuia să-l fac de mult.

Anul ăsta am pierdut și am câștigat o grămadă. Anul ăsta am învățat o mulțime de chestiuțe. Un lucru pe care l-am învățat este să încetez a mă mai agăța de chestii. De oameni. Atunci când este dat să dispară, nu mai poți face nimic. O lecție total în cotradictoriu cu o alta, din alt an, care mă învățase că dacă vreau ceva trebuie să lupt pentru acel ceva. Deci, în concluzie, totul trebuie să fie moderat, nu? Pentru că, cumva, universul are modul lui de a se revanșa.

  Deci, am terminat-o cu câțiva dintre voi care mi-ați făcut mai mulți nervi decât vă puteți imagina și care mi-ați dăruit mai multe lacrimi decât zâmbete. Am terminat, nu vreau să îmi mai pese de voi pentru că, chiar și așa, nu se schimbă nimic. Nu este treaba mea, nu mă bag. Deci, am terminat-o. Asta e o scrisoare de adio.

  Asta este ceea ce trebuia să fac de mult.

  //P.S.//:Am terminat și cu spionatul dintr-un colțișor.//

Leapșă de sărbători

Pentru că tot sunt sărbătorile, încerc și eu puțin-puțin să fiu în spiritul sărbătorilor de iarnă și să fac o leapșă furată de la Vioreld. Nu am mai făcut de mult una. :)

1. Împodobești bradul?

Dap

2. La ce varstă și cum ai aflat cine îți lasă cadouri sub brad?

Teoretic am știut dintotdeauna, dar practic nu sunt sigură... Oricum când eram mică nu înercam să-l prind pe moșu', ci să le dau părinților dovezi că nu există. >:)

3. De Craciun îți place să dai sau să primești?

Să primesc. Știu, știu, sunt egoistă, fără spirit al Crăciunului în inimioara mea de piatră. Dar nu știu să dau cadouri, mai exact să le aleg. Nu mă pricep la a cumpăra cadouri, nici măcar pentru mine, d'apoi pentru altcineva.

4. Unde îți petreci Crăciunul?

Acasă. Mereu l-am petrecut acasă. Crăciunul este pentru casă și familie.

5.  Poți alege să ți se facă un cadou de la o persoană apropiată. Ce ai alege?

Nu aș alege nimic, evident. Intenția contează, indiferent de cadou. 

6. Să spunem că ți se îndeplinesc trei dorințe în ziua de Revelion, ce dorințe ai vrea să-ți fie îndeplinite?
Când eram mică, cam de fiecare dată, îmi puneam dorința „Să mi se îndeplinească toate dorințele”. Acum e cam cam pueril. Bănuiesc că mi-aș spune dorințe mai egoiste și detaliate, gen să-mi iasă media 10 or stuff. Cu toate că adevăratele dorințe pe care le-aș pune, rămân secrete. :>

7. Unde îți petreci Revelionul?

Acasă. Momentan. >:)

8. Preferi să petreci revelionul în familie sau cu prietenii?

Ambele, cred. Sau un an cu familia și un an cu prietenii. Nu vreau să par nefamilistă sau prea familistă, dar sunt atmosfere cu totul diferite.

9. Îți faci dorințe "speciale" de Revelion? Dacă da spune una. 

Nu neapărat.

10. Crezi că noul an îți va aduce FERICIREA?

Nu. Da. Mere. Pere. Fericirea e pretutindeni și oricând, depinde dacă ești tu chior sau nu.

Momente

Amânarea inevitabilului sau un alt mod de a fugii de realitate.

Plimbări lungi. Viteză scăzută. Pași greoi, lenți, grei, mici... Ocoluri. Alegerea de a merge pe jos în loc de utilizarea transportului în comun sau limuzinei. Contemplarea naturii înconjurătoare sau a găurilor din asfalt. Redescoperirea sinelui de mult pierdut sau inventarea unui discurs mincinos plin de scuze jalnice. Găsirea unei pietricele și lovirea ei o data la doi-trei pași parcurși. Timpul oprindu-se în loc, așteptându-ți frica să se manifeste, sau așteptându-ți lenea care, evident, nu avea să ajungă prea curând la destinație. Deranjarea de către vreun trecător mai mult sau mai puțin grăbit care strică priveliștea sau armonia imperfectă. Armonie datorată de către sunetele excesiv de zgomotoase ale mașinilor sau ale câinilor comunitari. Câteva momente de liniște absolută în care se aud proprii pași, și propriile bătăi ale inimii a cărei prezență fusese uitată mult timp. 

Până acum.

Melodie foarte, foarte frumoasă cu un videoclip la fel de furmos și versuri la fel de frumoase, frumoase.

Nu am terminat

  Dragă an ce trece/ a trecut/ va trece/ se duce/ moare/ dă colțu/ trece într-o altă lume magică/ trece într-o lume a trecutului/ trece într-o formă nemuritoare/etc, etc, etc...

Mulțumesc. Oarecum.

  A fost un an plin. Foarte plin. Și s-au schimbat atâtea lucruri în așa puțin timp.  Dacă m-aș întoarce cu un an în trecut... Ei bine, atunci situația stătea fix pe dos. Foarte fix pe dos. Vorbeam cu unii oameni cu care acum nu mai vorbesc și nu vorbeam cu alții cu care acum vorbesc prea mult. Atunci au început multe și s-au sfârșit multe, atunci-atunci-atunci... era un cu totul alt univers.

  Poate, dacă m-aș întoarce în trecut, aș lua cu totul alte decizii. Dar acest lucru nu se poate și nu sunt sigură cât de mult aș vrea să fie posibil. Nu cred că aș mai avea răbdarea de a trece iar prin lucruri asemănătoare.

Același ținut fericit

  În rest... nu știu. Despre mine sunt multe lucruri de zis. Poate nu ar fi atâtea dacă nu ar fi atâția oameni cu atâtea opinii diferite. Dar sunt. Și tot nu știu ce crede fiecare în parte cu adevărat, nu am nici cea mai vagă idee. Știu doar că eu sunt eu, că soarele va continua să răsară și că și mâine este o zi. Dacă totul va fii bine sau nu, asta nu mai știu. Dar nici nu mai contează. Da, acum mult timp ajunsesem la concluzia că nu există finaluri fericite. Că finalurile fericite sunt doar niște continuări care duc, inevitabil, la alte chestiuțe mai mult sau mai puțin fericite. Dar acum am realizat și eu, în cele din urmă, că nu totul se reduce la finaluri. Că sfârșiturile sunt infinite și în continuă mișcare. Că viața e mai mult de atât. Că nu contează cum s-a sfârșit, ci contează povestea în sine. Dacă a meritat sau nu. Dacă ți-a adus zâmbetul pe buze și, de ce nu, câte o lacrimă la momentul potrivit. Conținutul contează. Nu ambalajul. Nu-i așa?

  Nu știu și nici nu am știut vreodată. Nu pot decât să-mi dau cu presupusul

 și să sper că va fi bine.

Cra cra cra!

La la la

1. Crăciun fericit, chiar dacă am întârziat. 
2. An nou fericit, chiar dacă mai e până atunci. 
3. Toate urările bune și restul chestiilor!

Oricum, mâine voi face un articol cu mai mult de 5 rânduri. Promit. Sper. De fapt nu, retrag. Nu mai fac promisiuni. doar... o să încerc, ok?

Până atunci, muuuuzică! Și nu orice fel de muzică, ci P!nk. Mi-am redescoperit dragostea mult uitată. Îmi amintesc că de când mă știu îmi plăcea muzica ei. Iar acum... ei bine, îmi place chiar și mai mult. Așa că multă, multă muzicuță pentru suflețele noastre încălzite de focul din șemineul metaforic. 

^Melodie genială.

Avertizare pentru calculatoarele mai fițoase: această postare conține 7 muzicuțe.

Zi de sâmbătă

Sunt singura care a ratat Apocalipsa? Puteam să jur că azi era 21 decembrie, dar uite, facebook-ul mă contrazice: nuuumai chestii cu „Vedeți? V-am spus eu că nu o să fie nici o Apocalipsă”. E ca și cum, chiar și acei oameni care spuneau că „Nu”, până și ei credeau puțin că „S-ar putea”. Oricum, am supraviețuit la o grămadă de sfârșituri. Cool, nu?

Oricum, nu știu despre ce să scriu. Parcă atunci când nu am pic de timp îmi vin toate ideile din lume, iar atunci când am tot timpul din lume nu am nici o idee.

Aș putea să scriu despre misterele lumii, să mă las purtată de val, să zbor printre pești și să înot printre porumbei. Aș putea să fac atâtea lucruri și totuși... nu le fac. Mă așez în loc să mă ridic, mă opresc în loc să continui, tac în loc să vorbesc... spun „Adio” în loc să spun „Bună”.

Bucățele argintii de amintiri, fluturând în univers un steag alb al unei lupte ce nu se va termina vreodată. Eterninăți de o clipă te urmăresc, nu te lasă să respiri, te ademenesc în capcanele lor otrăvitoare, încearcă să te pună la pământ. Să te drogheze cu ele, să îți violeze gândurile și sentimentele.

Mi s-a făcut al naibii de dor de Viața cu Louie așa că am de gând să mai mă delectez puțin cu unul dintre cele mai tari desene animate de când eram eu mică.

Altceva? Ieri m-am uitat la Black Swan care a fost un film grozav, grozav, grozav. Foarte reușit.

Mmm... voi căuta mereu o cale să fac totul să fie bine. Măcar voi încerca.

Cred că am obosit. Iar.

Am plecat....

Țup țup țup

Cum tot este o săptămână plină de iubire și am făcut deja o postare adorabilă despre asta, vom continua. Așa că, în lipsă de alte idei și cu multă, multă dragoste, voi scrie despre relația mea foarte foarte specială. 

Nu-i așa că-i adorabilă?

În primul rând, țin să precizez că suntem destul de nedespărțiți de mult timp. Și mă ascultă, mă înțelege, nu se supără când îl bat... Mai dă câteaodată erori, ca orice alt calculator, dar, în final, totul e bine și frumos.
Calculatorul meu frumos, frumos este foarte frumos, frumos. Îmi știe și îmi găzduiește muzica (aproximativ 3000 de melodii în Winamp). Mă cunoaște perfect, are o grămadă imensă cu poze cu mine și cu viața mea, cam din clasa I până acum, care sunt o grămadă dar mi-e lene să le număr. Are și videouri speciale și minunate, pe care le revăd din când în când, de dragul vremurilor trecute (spre exemplu, O zi de vară, Primul meu telefon  sau O zi de școală). Dar asta nu e tot: are și multe, multe jocuri și progrămele, piratate, bineînțeles, îmi are culorile preferate, îmi are jurnalele virtuale, imaginile prefearte, citatele preferate. Îmi are filme și seriale, îmi are câteva poezii și bucățele din tot. Îmi are multe.
Nu, nu sunt dependentă de el. Nu intru în sevraj dacă nu petrec 24/24 cu el. Doar sunt conștientă că e al meu.

Bun, asta a fost tot, revin mâine cu ceva, sper, mai citibil.

Iu-iu-iu...bire...

Bănuiesc că nu sunt adolescentă cu acte în regulă, dacă nu am cel puțin o postare despre iubire (sau plină de iubire) pe an. Așa că o să încerc să-mi exprim părerea despre acest subiect delicat și discutat exagerat de mult de către toate categoriile de vârste.

Adevărul este că m-am tot ferit în ultima vreme să scriu despre asta, probabil din motive personale. Sau pur și simplu nu știam ce să scriu. Nu, nici acum nu știu. Nu știu dacă privesc iubirea cu alți ochi, sau doar cu alte cuvinte. 

E complicată, e simplă, poate nu o înțeleg deloc sau poate o înțeleg prea bine. Poate-mi circulă prin toate venele, ca o boală sau ca ceva vital, poate e prea rapidă și în același timp prea lentă pentru mine. Poate că e doar o însumare de momente și de trăiri, de iluzii. Poate că nici nu există. Dar doar poate. 

Pentru că iubirea este omniprezentă, oriunde, oricând, în oricine, în multe forme, în toate formele. Iubirea este fără pic de logică. Apare și dispare. E infinită și finită, condiționată și necondiționată. Este de toate felurile și culorile. E dulce, e amară, e sărată. Este tot ceea ce îți trebuie, este ceea ce conteaza, pentru că daca o ai, ai totul, iar daca nu, nu (mai) ai nimic.

Iubirea este o problemă continuă, mai mare ca pacea mondială. Ce s-ar face lumea fără iubire? Fără inimi frânte sau lipite la loc. Nu ar mai fi subiecte de filme, de seriale, de războaie. Ce s-ar face lumea fără iubire?

Dacă te-aș întreba despre iubire, mi-ai răspunde cu un nume, nu?

Fără titlu

Ba nu.

Să spun totul despre tot. Să mă plâng de frig, de gheață, de vânătăile datorate multiplelor căzături. Să mă plâng de școală, de timp, de criza economică, de dispariția balenelor. Să mă plâng de ipocrizia acelor omuleți care se presupune că ar trebuii să-ți fie alături. Doame, iarna cred că e anotimpul ipocriziei. De la soarele cu dinți, la oamenii care, dacă le povestești povestea vieții tale, dacă spui vrute și nevrute, nu încearcă să te impiedice din a face o greșeala imensă, doar pun un emoticon trist și gata. Întreabă ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat, se bagă în seamă în căutarea unei bârfe noi, fără să le pese, în esență, de toată aceea chestie. Nu, serios, nu se schimbă lumea cu două-trei click-uri pe două-trei emoticoane. Just sayin'.

Să mă plâng de un moment, de un drum sau chiar de două, să mă plâng că nu sunt înțeleasă sau căăă ce?

Tocmai m-am plâns, nu? Tocmai am consumat atâtea rânduri virtuale pentru a face niște deducții evidente. 

Nu îmi place iarna. E prea amorțită. Prea... prea, prea. E anotimpul așteptării. 

Într-o oarecare altă ordine de idei, e iarnă. E iarnă și e pe bune iarnă. Și poate ar trebuii să-mi placă, fiind anotimpul cadourilor și faaptul că eu mai sunt și născută în perioada asta. Dar, cumva, eu vreau vara. Sau primăvara. Vreau acel parfum. Acel univers.

Ținutul meu fericit... E fericit. Ținutul meu fericit este fericit, este foarte fericit, este așa cum trebuie să fie. Și nu e corect, știu asta, că pentru a-mi ține ținutul fericit în viață, am distrus alt ținut fericit. L-am umplut de monstruleți și i-am distrus unicornii. 

O să mă îngrop și eu curând în această amorțeală. Am o dorință imensă de a revedea Vampire Knight și Death Note. Și, nu știu, vreau să dorm, să hibernez, să mă evapor într-un norișor de fum și când să mă trezesc totul să fie bine și frumos, toată lumea să fie fericită și ordonată, așa cum ar trebuii să fie.

Coincidență

Hmmm hmmm hmmm....

Oooook.

Mere.

Pere.

Ana are mere și pere.

Ceva e cu siguranță greșit în univers.

  Anyway, azi am un oarecare monolog și o oarecare listă interminabilă cu întrebări.
   Coincidențeeee. Voi începe cu o întrebare, poate chiar două, sau trei... Voi credeți în coincidențe? Oh, uite, a fost decât o singură întrebare. Nu, stai puțin, mai am una: Care e faza cu coincidențele?
  Daaaa, ca de obicei o să încerc să-mi răspund singură la întrebare, pentru că am eu felul ăsta de a fi de a-mi pune întrebări existențiale și complica viața fără rost. Deci, deci, deci. Nu știu. Serios, nu știu. Dar îmi vine incredibil de greu să cred că unele lucruri sunt pur și simplu coincidențe. Că ceva anume se întâmplă fix atunci, că virgulă cade un meteorit la 2 centimetrii de tine, căăăă... pere. Care sunt șansele? Sincer, care sunt? Evident, e vreo chestie divină care se bagă în cursul lucrurilor. Dar nu sunt o persoană care leagă prea mult activitățile cotidiene de Dumnezeu. Știi tu, liberul arbitru. Dar dacă prin, o înșiruire de evenimente aleatorii și aparent banale, te fac pe tine să fii persoana dintr-un anumit loc și într-un anumit moment? Dacă viața ta depinde de o mulțime de alte alegeri stupide ale altor vieți cu care te intersectezi inconștient? Deci, care sunt șansele?
  Deci, care e faza?
  Coincidențe. Coincidențe plăcute sau mai puțin plăcute, lucruri neînsemnate care ajung să-ți schimbe radical viața. Uite, ce zici de următorul scenariu: un test la o materie la acre nu te-ai descurcat excelent. Un profesor cu un teanc de lucrări, obosit și plictisit de atâta corectat. Fix la lucrarea ta să nu mai fie atent, fix acolo, și tu să iei 9 în loc de 6. Care sunt șansele? Sau, altfel, care sunt șansele să te întâlnești de 3 ori într-o zi cu o persoană pe care ai visat-o noaptea respectivă, cu care te vezi incredibil de rar și o visezi și mai rar?
  Ok, am tăcut acum. 
  Oricum, nici săptămâna asta nu voi fi prea prezență. Profesorii ăștia au un har de a lăsa totul pe ultimile două săptămâni. Cum, frate, să pui trei note în ultimile două săptămâni, cuuuum?!