vineri, 18 noiembrie 2011

Game over.

All I need is love and chocolate.
Aaaam multe cuvinte de spus sau de gândit sau de scris. Am multe lucruri la care aș putea reflecta toată viața, sau o parte infimă dintr-o oră de școală, când mă deslipesc inconsistent de lumea din jur, trezindu-mă după puțin timp, din nou, la realitate.
Nu știu dacă o să fie bine sau rău, nu știu dacă o să mai pot fi eu, sau dacă, prin tot acest spectacol de a fi ceea ce sunt, m-am schimbat. Nu știu dacă chiar m-am prostit sau, ironic, m-am maturizat și umplut de o profunzime usturătoare, și poate de aceea nu mai înțelege nimeni ce vreau să spun.
Profa de română spune că suntem prea mici ca să înțelegem iubirea, capitol ce ea ni-l predă acum. Eu zic că iubirea aceasta filosofică și literară este mult mai ușor înțeleasă de noi, copii mari, decât de cei ce au în spate ani de experiență. Pentru că noi o putem privii cu ochii aceea inocenți și curioși, fără să fim orbiți de latura ei murdară și tragică. Lăsând la o parte porcăriile astea...
Din categoria... Ada știe a mâzgălii în ore, la spatele caietului. De specificat faptul că mai am prostii d'astea și prin manuale.


^ Prin caietul de română.

^Prin caieteleee de engleză și logică.
^Ultima pagină a caietului de chimie.
 
^ Tot prin caietul de română.
^Începutul caietului de mate. Adică Tom Pătrățică, rudă cu Bob Cerculeț, Mike Rombuț și Jake Triunghiuleț.
^Caieeeetul de fizică, presupun.
 
^Ăsta e de la caietul de mate. 
^Și un bonus. ;;)
Și, oricât de mult ar conta sau n-ar conta. Promit că voi scrie ori de câte ori mă lovește... sensibilismul?

8 comentarii:

  1. OMG ce-iacolo :))
    Si eu mazgalesc la sfarsitul caietului, dar nici chiar asa:)).

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu de obicei folosesc sfarsitul caietului pentru a-mi nota formule (la fizica , mate) fiindca ma ajuta la teste pe urma :d
    In fine... Azi am dat peste blogul tau , imi place extrem de mult . Imi pare rau ca nu am dat peste el mai demult...Imi place foarte mult si te felicit pt blog .
    Te-am adaugat in lista mea cu bloguri (in blogroll) ca sa vad cand postezi cate ceva nou...De azi inainte ai un cititor fidel al blogului .
    Blogul meu : www.viziunidinviata.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
  3. niciodata nu vom fi suficient de mari pentru a intelege iubirea.
    app, ft tare ultimu desen:D

    RăspundețiȘtergere
  4. Excelente desenele:) Am mai zis pe un blog o zis si aici...e inca toamna afara, anotimpul tristetii. Sa vezi cum toate vor capata viata si inteles odata cu venirea iernii:d

    RăspundețiȘtergere
  5. Alexa, multam :))

    Vioreld, multumesc mult, nu ma asteptam la asta. Imi plac blogurile tale, de asemenea. :D Siii in legatura cu formulele notate pe la fizica si mate, am un carnetel special pentru chestiute de genul :D

    Pinguu, parca cu cat crestem mai mult, cu atat o inteleg mai putin :) merci :)

    Goda, probabil ac ai dreptate. Cu toate ca si iarna are melancolia ei. :)

    RăspundețiȘtergere
  6. :)) cred ca toti au nebunia asta de a mazgalii la sfarsitul caietelor, si eu aveam fel si fel de "proiectii" facute, graffity-uri, dar nu am mai pastrat nimic, le-am trimis la maculatura.
    Am salvat natura :P

    RăspundețiȘtergere
  7. I like it,... gen.. bestial caiet:))

    RăspundețiȘtergere
  8. Raki, probabil ca o sa salvez si eu natura cand le-o veni randul caietelelor mele sa moara ;))
    Serbansays, multam :))

    RăspundețiȘtergere