Let go of me. ~Why?~

Bună ție, vară îmbătată cu fițoși!

Vreau. Vreau să știi că vreau dar nu vreau să știi ce vreau.

  Dragă tu,
  Azi, mâine, poimâine, dimineața, la prânz, seara, noaptea, după-amiaza, săptămâna viitoare și în fiecare secundă din eternitatea ce ni se așterne în față. Căci, ți-am mai spus, noi doi, doua astre al naibii de umane, suntem și vom fi mereu mai presus decât orice, mai presus decât timpul în persoană.
  Păcat că nu știi.
  O poți considera o declarație de pace sau de război, depinde cum consideri tu acest dans nebun și platonic. Totuși, pentru mine e cât se poate de real. Privește-mă! Privește-mă în ochi și zâmbește-mi. Nu e nimeni și nimic mai presus decât noi doi la un loc. 

Încă vreau. Și partea tâmpită e că nici eu nu știu exact ce vreau.

  Mi-aș fi dorit să apari, chiar dacă eram sigură că n-ai face așa ceva. Ai fi apărut și ți-aș fi povestit visul banal ce l-am avut, am fi continuat să vorbim lucruri fără sens și aș fi râs. Dar nu vei apărea, mă păcălesc inconștient degeaba. 

  Puterea noastră e relativă, pisi. Acum e la 0. 

  Voi/vom trece peste ca și cum nici unul dintre noi n-ar fi existat și ne vom continua viața ca și până acum. Liniștitor și agonizant gând. 

Cu drag, 

eu. Doar eu. Fără ea.