Perfect lie.

Vreau adevăr. Eu, cea care o țineam una și bună cum că nu există acest concept, am nevoie de asta. Dar nu vreau adevărul dureros și enervant. Vreau adevărul acela frumos și dulce. Și e ok chiar dacă acel adevăr ar fi o minciună. Vreau doar să cred că este adevărat. Vreau să cred atât de mult într-o minciună încât să nu mă pot gândi nici un moment că m-aș putea păcăli. Vreau să cred atât de mult în ea, încât să mi se sfâșie inima atunci când voi afla adevărul. Vreau adevăr neadevărat. Sau orice poate să mă facă să visez floricele pe câmpii. 

Vreau doar să cred în ceva. Vreau doar să fiu sigură de ceva. Vreau cu adevărat să știu ceva. Pentru că nu, nu știu. Nu cred. Nu sunt sigură. Uite un lucru totuși de care sunt sigură: sunt mult prea nesigură.

Pentru că nu, în momentul de față, nu ești suficient de convingător. Ha, de fapt, ți-ai cam pierdut din credibilitate! WTF, egoist manipulator ce ești, trezește-te la realitate! Nu există perfecțiune, eu nu sunt perfect și fi sigur că nici tu nu ești.

With love, Ada.

Adică eu. 

Doar... infrunta-ti temerile.

Superficial gând ce-ți trece prin cap. Cu ce drept judeci tu ce e nou și ce e vechi?! Superficial gest cu care ai aruncat la gunoi o poveste de-o vară, amorțită de vreme și gânduri, idei. Pentru că nu am noțiunea timpului. Pentru că aceea clepsidră magică se mișcă prea rapid pentru a ne lăsa să ne oprim, să delimităm. Cum poți să te prefaci că nu îți lăcrimează ochii când întâlnești acele scrisori îngelbenite de ani și de încercările tale de a le face uitate? Ți-e frică. Asta e, nu? Ți-e frică de durere... durerea ce o simți oricum. Minte-te în continuare că a trecut, că totul e vechi și ai lucruri noi. Dar prezentul, oricât de frumos ar fi, te va aduce mereu în trecut. Deci nu e vechi... Nu e încuiat în dulăpior. E omniprezent în tine. Nu te-ai schimbat, ființă egoistă și manipulatoare! Și nu te poți încuia într-o cutiuță și pretinde că ești mort. Ești viu și îți întâlnești ochii plicticoși în fiecare zi. Nu te mai minți.

 Nu mai mi-e frică. Așa că uită și tu de asemenea slăbiciuni. Ai încredere. Ca întotdeauna. ;)

Basmele sunt basme.

A fost odată ca niciodată... că de n-ar fi nu s-ar fi povesti...

Un împărat, o fată, un prinț, un cal fermecat, un balaur cu șapte capete. O intrigă, o magie, o cifră magică. Multă răutate și multe fapte bune. Loc unde bunele și relele erau delimitate de o linie ce o puteai vedea de la kilometrii distanță.

Este dintotdeauna... tocmai de aceea copii nu mai sunt învățați...

Că nu există personaje negative și pozitive... Oamenii sunt oameni... Sunt egoiști mai mult sau mai puțin, greșesc mai mult sau mai puțin, se ascund sub o mască mai mult sau mai puțin. De ce nu sunt învățați copii că nu o să întâlnească niciodată un balaur cu șapte capete?! De ce nu sunt învățați copii că toți suntem balauri cu șapte capete, că și el este sau va fi un balaur cu șapte capete?!
Asta este viața reală. Nimeni nu este bun sau rău. Toată lumea este pur și simplu umană. Pentru că, de când s-a deschis Cutia Pandorei, asta a devenit umanitatea. Și oricât de trist și nedrept pare... zâna cea bună nu este chiar așa de bună.

Dr. Meredith Grey: Ne place sau nu, minciunile întotdeauna ies la iveală. Oricât de mult am încerca să ignorăm sau să negăm acest lucru. Dar, iată adevărul despre adevăr: Doare. De aceea minţim. 

E miercuri.

Nu am mai trecut de mult prin blogul ăsta scump şi drag, pare că l-am lăsat în paragină. Dar nu, nu e aşa. Am planuri mari cu tine, planuri imense. Dar trebuie să mai aştepţi până le voi pune în practică, căci viaţa mea e teribil de încurcată şi aglomerată şi aşa. Vroiam să specific că am ajuns la sfârşitul sezonului 3 cu Grey's Anatomy şi sunt teribil de mândră. Ador acest serial. 

Oricum, am trecut pe aici doar ca să anunţ că voi fi mai prezentă. Ştiu că nu contează dar pentru mine contează, deci asta ar trebui să fie de ajuns.
Mi-aş mărturisii nemulţumirea supremă faţă de acele lucruri ce mă sâcâie pe creeri, dar trebuie să mă opresc din obiceiul de-a considera blogul un jurnal.
So, have fun.... wiiithhhh..... Simple Plan! -Pentru că nu-i niciodată aşa simplu-

Bine, oricum, nu contează. Azi a fost o zi teribil de ciudată. Adică cred că m-am distrat. 

Oricum, pa... 

Da, s-ar putea ca sub masca asta de superficialitate, ea să ştie.
Şi totuşi, parcă e prea multă dramă.