E ca şi cum ai spune: "Îmi stă bine cu asta?! Minte-mă dacă nu e aşa!"
E ca şi cum ai spune: "Ce bine arăţi", unui om pe patul de moarte.
E ca şi cum ai spune: "Fac bine, mulţumesc", chiar dacă eşti la pământ.
E ca şi cum ai spune: "Totul va fi bine", chiar dacă nu prea crezi asta.
E ca şi cum ai spune: "Nu mă supăr", chiar dacă fierbi de nervi.
E ca şi cum ai spune: "Te înţeleg", chiar dacă nu ai înţelege vreodată.
E ca şi cum ai spune: "Nu-ţi face griji" iar în gândul tău: "Îmi fac eu griji şi pentru tine"
E ca şi cum ai spune: "Te urăsc" unui om pe care-l iubeşti prea mult.
E ca şi cum ai spune: "Cui îi pasă?" chiar dacă eşti profund îngrijorat.
E ca şi cum ai crede că lumea ar fi mai bună dacă nu o împovărezi cu dramatismele tale de zi cu zi. E ca şi cum ai crede că o să ajungi în rai, chiar dacă nu prea crezi în el. E ca şi cum ai crede "Ce, necredincioşii nu pot fi persoane bune?!". E ca şi cum ai crede că ei de fapt fac ceea de fac pentru că sunt împotriva ta. E ca şi cum ai crede că nu poţi fi o persoană iubită. E ca şi cum ai crede că nu te poţi ridica la înălţimea aşteptărilor. E ca şi cum te-ai simţi trădat de o amintire. E ca şi cum te-ai entuziasma brusc că nu mai eşti bolnav. E ca şi cum chiar te-ai aştepta ca cei ce citesc asta să ştie fix de ce momente şi lucruri vorbeşti. E ca şi cum eşti lafel ca ceilalţi şi că şi tu ai aşteptări prea mari. E ca şi cum ai fi mereu sarcastic ca şi cum nu îţi pasă. E ca şi cum ţi-ai creat o mască pentru a te integra în cârd. E ca şi cum ai uitat că nici în dăţile acelea nu erai din cârd. E ca şi cum nu ţi-ai da seama de conspiraţiile de pe la spatele tău. E ca şi cum nu ai vrea să bârfeşti dar îţi mai scapă câte un cuvânt. E ca şi cum chiar ai crede când zici ceva gen: "Cel puţin îi pasă suficient de mult cât să întrebe dacă sunt bine", chiar dacă ştii că doar îl roade curiozitatea nativă cârdului. E ca şi cum ţi-ar fi frică să te aproprii. E ca şi cum ţi-ai fi creat un zid care să te ferească de dezamăgiri. E ca şi cum nu ţi-ai dat seama că greşelile tale au întors mereu lucrurile pe dos. E ca şi cum nu ai ştii că cele mai dramatice lucruri pornesc din dorinţa de a face bine. E ca şi cum chiar ai crede că dacă încerci să faci bine, soarta va fi blândă cu tine. E ca şi cum nu te-ai fi obişnuit până acum. E ca şi cum nu te-ai fi săturat de mult. E ca şi cum ai fi dorit ca în lumea asta să fie cineva care să nu te judece. E ca şi cum nu crezi în faptul că preţuieşti ceva doar după ce îl pierzi. E ca şi cum crezi că odată ce piezi ceva îl supraapreciezi şi uiţi lucrurile usturătoare. E ca şi cum ai vrea să strângi pe cineva de gât dar n-ai face-o niciodată. E ca şi cum ai striga pe cineva doar ca să-ţi aminteşti ţie că nu îţi e de folos. E ca şi cum te-ai alinta ca un copil mic, crezând că lumii i se va părea simpatic. E ca şi cum ai avea încredere. E ca şi cum ai face pe victima. E ca şi cum n-ai fi crezut vreodată că o să fi aşa.
Dar ce contează ce e în interior?! E departe, e de neatins! Cum poţi spera ca lumea să te aprecieze pentru ceea ce eşti dacă nu vrei să arăţi asta?! Poate ai uitat de tine. Poate te-ai recreeat. Poate că ai greşit dar nu mai vrei s-o iei iar de la 0. Eşti prea obosit. Vei continua şi vei spera că va fi bine. Vei avea încredere şi curaj. Vei fi cine vrei tu să fi. Vei fi cine eşti. Vei fi cine ai fost. Vei fi tu, nimic mai mult sau mai puţin. Cu amprenta trecutului, zâmbetul prezentului şi speranţa viitorului. Iar restul cârdului va continua să se lovească cu pietre între ei
Sau poate sunt doar vise. Nu poţi fi cine vrei tu să fi. Nu poţi să te desparţi de cârd. Nu te poţi încrede în iluzii. Dar, la fel ca fiecare dintre ei, în sufletul tău vei fi liber, vei fi spus lucrurilor pe nume, te vei fi împrietenit doar cu cine vrei şi te vei fi simţit unic şi special. Ce contează dacă mai sunt o grămadă de fulgi de zăpadă şi idioţii de noi, nu-i deosebim?! Ei tot unici şi special sunt. Aşa ca noi.
Dansăm!?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu