luni, 22 noiembrie 2010

Noi si ei. Sau nu, mai corect: Eu si voi.


Astăzi vă voi prezenta pe cea mai diabolică persoană din întreg universul. 

Eu.
Da, eu sunt aia, cea care... omoară pe toată lumea, diavolul în persoană, cineva în care nu trebuie sa ai încredere vreodată, orice cuvânt spus de ea este o minciună, restul spun adevărul... Ce dacă își bat joc de tine?! 
Vrei o lecție de viață?! Dacă știi din start că nu poți să joci jocul și nu poți să ai încredere, de ce mai joci?! Ha, nu-mi spune mie ca aici e vorba de altceva pentru că știi bine că nu e.
Dar bănuiesc că nu mai contează, nu?! Degeaba ți se spune să nu ai încredere în ea, tu din start nu aveai.
Și știi ce nu înțeleg eu?! Cum poți să te minți așa în continuare, cum că „ily”. 
Haide, o fi ea diabolică dar proastă nu e! 
Dacă vrei să scapi de ea, spune-i, nu-i mai face așa. 
Oh, dar am uitat... nu-ți pasă.
Ha, din moment ce faci persoana respectivă să sufere, înseamnă că nu o iubești îndeajuns de mult sau -mai simplu- nu o iubești deloc. Și te vei minții după aceea singur că de fapt nu este vina ta. 

Azi a fost o zi idioată rău...
De fapt, nu toată...
Dar aceea chestie a facut-o să fie urâtă...
Dar cum nimănui nu-i pasă, ar mai avea rost?!
Da, pentru mine da... Niciodată nu mi-a păsat de ce cred alții... Însă acum devine...

Dacă ție nu-ți mai pasă, 
să știi că mie îmi va păsa mereu.

vineri, 19 noiembrie 2010

Blind game with fire.


La naiba, rază de lună. Ştii că este lunăăă plină?! Afară, e lună plină, între norişori plus ceaţă. Mrg, punct.


Azi a fost una dintre cele mai STRANGE zi ever. Adică atâtea chestii şi în ciuda unor chestii, nimănui nu părea să-i pese cu adevarăt. Dar nu mai ştiu cu adevărat nimic, sunt confuză?! Nu, nu-i asta, e mai mult de atât. Nehotărâtă?! Nu, nici asta. Încurcată?! Poate. 
O să văd eu ce pot face, trebuie să fie ceva. Însă pentru asta trebuie să aflu mai întai ce trebuie să rezolv. Ah, sunt aşa o toantă!

Am chef să scriu sau să citesc. Am chef să mă adabostesc de ploaie într-o lume care-mi poate oferi căldură. Am nevoie de ceva diferit, ceva simplu, ceva ce nu ştiu ce e. Am nevoie de un zâmbet. De ce un zambet trebuie să fie atât de indispensabil?! Un zambet adevărat... E magic, e dulce, e sincer. Exprimă sentimente, exprimă bunătate, exprimă... SF-uri.
Revenind, vreau să mă duc înapoi în lumea mea, să citesc cu nemiluita şi să termin cu altele. Să fie ca atunci... Vai, dacă aş fii ştiut sa apreciez acea simplitate, acum ar fi fost putin altfel, nu, rază de lună?!

Toată ziua m-a durut capul, toată ziua m-am simţit ciudat, toată ziua am vrut să mă evapor într-un norişor de fum.

La dracu, nu-ţi pasă! Da, sigur, minţi cât vrei, oricât de oarbă aş fi, ştiu adevărul! 

De fapt nu, nu-l ştiu... Nu ştiu la ce te gândeţti, nu ţtiu dacă să am încredere, nu ştiu dacă să o las baltă, sau sa continui să mă joc cu focul...
(...->)

E CIUDAT. Totul e ciudat, totul continuă să fie ciudat, totul este atât de încurcat, nu mai înțeleg nimic, dar nu-i o noutate.. Prin atâtea vise și gânduri deșarte, cum să mă mai trezesc la realitate?! M-a nimeri rapid, ca un cântec de leagăn, m-a adormit ca un copil și m-a otrăvit încet și ireversibil. E ciudat, e complicat, deloc simplificat și nimic și nimeni nu mă poate ajuta. Punct.

Hay că mai vorbim și mâine rază de lună... 

Și un bonus:


Oricum, e bine. 


joi, 18 noiembrie 2010

Ce mai faci, raza de luna?

Helău! (Şi uite aşa am transformat noi hell(o)ul- în ceva... ce nu e hell(o))
Sunt eu, Ada, cea de toate zilele :))
Sunt aici, şi oricât de invizibilă iţi par, exist şi voi exista. Ştiu asta, ştiu că nu m-ai uitat, ştiu că încă îţi aminteşti de mine când cineva spune "cred" mai des, sau când vezi pe cineva cu telefon ca al meu. Sau când te gândeşti la mine, pur şi simplu. Şi oare, uneori când o vezi pe ea... Oare te gândeşti?! Oare la ce te gândeşti?! Vai, ce mi-aş dorii sa-ţi citesc gândurile!      Dar nu pot. Şi voi rămâne cu cea mai nouă amintire a ta. Una în care nici nu ţi se vede faţa. Nu e ironic?! Şi totuşi mă întreb de ce dintr-o dată mi-a zburat mintea la tine.  Ha, uite încă un lucru pe care nu-l voi înţelege.
One more thing... Azi a fost o zi idioata răăăăău. Am râs şi toate cele... But a lipsit sarea şi piperul. Poate că mâine vor apărea... Sper că da. 
Ah, mă doare capul, îmi explodează. Nu pot fii lucidă, nu pot să-mi dau seama de ce nu-s în toane bune, nu-mi pot da seama de ce am această stare de pură prostie. 
Tu miss, tu!!! Tu eşi tu care vei fi mereu tu, vinovat de toate şi victimă a tuturora, zâmbetul minciunii şi tot ce ţtine de frumuseţile şi paradoxii vieţii :)). Iar eu voi mereu eu cea care îţi voi spune că nu vezi ceea ce este în faţa ochiilor, îţi voi spune că esti orb. Şi tocmai pentru a-ţi deschide ochii şi pentru a vedea şi pentru mine, pentru a-mi arăta şi mie ce este ceea ce nu pot vedea şi de care am nevoie. Ha, nu mai înţeleg ce vreau să zic. Cred că încet încet îmi moare şi ultimul neuron de care mai dispuneam. Dar tu mă vei inţelege, nu?! 
Noapte bună, rază de lună!
Ha, dă Doamne să apară sarea şi piperul, trebuie sa-mi probez noua inspiraţiune: "rază de lună".

Ok, tac, ştiu că vrei să tac mai repede.
 Ne mai vedem. Sper.



PS: Precizez că prima parte e cu puţină ficţiune.

luni, 15 noiembrie 2010

Nothing


Hello!

Ha, hello e de fapt un hell cu "o" la sfârşit. Ah, încă un motiv să mă reprofilez.
Well, neaţa. Desigur, nu e dimineaţă dar altă idee mai bună nu aveam.

Aşa că, în ultimile zile am realizat un lucru de o importanţă vitală: trebuie sa fac o schimbare. O schimbare de abordare, o schimbare de tactica, o schimbare de tot ce a ţinut până acum de mine. 
Ha, vezi să nu!
De fapt, ar fi recomandat sa fac aşa. 
Dar nu. Prea multă bătaie de cap. Vreau să mi se simplifice viaţa, nu invers.
Well, acest post este dedicat special sfârşitului de toamna, inceputului iernii, să vadă cât de idioată pot fi eu din cauza lor (Sau ei, lui, cum o fi).
Şi am aflat că lumea poate fi suparacioasă şi că eu sunt o persoană groaznică. Ah, e ciudat totuşi. Uite încă un motiv pentru care trebuie să fac acea schimbare. 
Azi la şcoală a fost ciuuudat. Nu, nu acel ciudat funny, ci acela ce mă scoate din sărite.
Acum am la teme pentru mâine de mi s-a acrit total. 
Văd eu cum fac..
Pentru că sunt confuză...
Si happy :x
Concluzia este că arată drăguţ cu diacritice.

Te salută din iad,
 aceea Ada pe care n-o suporţi 
dar care este dependentă de tine. 

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Si inca ceva...


Iubesti un vis dar el nu te iubeste,
Te lasi umplut cu agonie si extaz
Si arunci cartea din ale tale vise,
Doar pentru ca sfarsitul este real.

Si nu vrei sa mai recunosti vrea clipa
Lumea in care tu acum traiesti
Si te gandesti lejer la acea risipa
De hartie, talent si ganduri omenesti.

Si realitatea te gaseste ingandurat,
De vorbe bune si minciuni abandonat
Si nu te lasa sa traiesti in continuare
Fara acea teroare ce te doare.

Visand al viselor dragi dor 
Si scufundat in al povestilor amor,
Adormi pe-o stea si stai ingandurat
Caci povestile de altadat' s-au terminat.

Zambind, tu te trezesti la viata
Si stai asa amortit si pustiu
Si vrei sa mai vezi iar acea fata
Si chipul vehi, acel-atat de viu.

Cu dedicatie speciala pentru... cineva.
Bye, bye. :*

vineri, 12 noiembrie 2010

Inca un joc. Inca o iubire. Inca o pieire.

Sunt zile insorite
Si lucruri negandite,
Greseli nemarginite
Si sentimente ranite.

Si macar daca ti-ar pasa
Dar nu, ai dreptate
Tu esti victima.
Si eu sunt vinovata de toate?!

Nu, nu cred asta.
Si totusi asta-i soarta.
Suntem meniti ca ne mintim
Si nu ne mai amintim
De altii.

Toata lumea este victima
Si toata lumea este egoista.
Toata lumea iti varsa cate-o lacrima.
Si toata lumea mai este si trista.

Nu e ca intr-o poveste
Nu totul este impartit in bine si rau,
Totul te ataca fara veste
Si ataci la randul tau.

Regula jocului asta este,
Defecte si calitati are fiecare
Toata lumea greseste 
Si toata lumea raneste.
Oare...

 Iubeste!
Atat iti cer...
Iubeste fiecare zambet si vorba rea.
Iubeste fiecare lacrima si stea.
Iubeste tot ce vezi
Iubeste tot ce simti.
Iubeste chiar si ce nu crezi
 Iubeste.
Si vei trece peste
Peste orice.

Si chestia asta este dedicata unei persoane grozave.
Oricum, i love you, raza de soare. 

vineri, 5 noiembrie 2010

Inger pazitor. -Sau poate ca nu.- (2)

-Buna.
-Iar tu?
-Da. Probleme?
-Nu.
-Ce mai faci?
-Bine.
-Atat?
-Da.
-Ce ai facut azi?
-Multe.
-Cum te simti?
-Rau.
-De ce?
-Nu stiu.
-Din cauza cui?
-A lui.
-Ce a facut?
-Nu stiu.
-Atunci?
-E vina lui.
-Da?!
-Da.
-Nu te inteleg.
-Ar trebuii s-o faci.
-Poate.
-Deja vu.
-Ce ai spus?
-Ce ai auzit.
-Dar... de ce ai scris asta?
-Nu stii?
-Nu.
-Se repeta.
-Da?
-Poate.
-Bine.
-Rau.
-Te voi lasa...
-Singura?!
-Da.
-Nu vreau sa mai fiu singura.
-Nu conteaza ce vrei tu.
-Mda. Pa.
-Adio.

THE END. X(

E sfarsitul pentru ca asa a fost menit sa fie.
Cu drag, 
acea Ada de care te-ai saturat.

miercuri, 3 noiembrie 2010

Nu stiu ce titlu sa pun.

Sunt obosita. Mi-as dorii sa am tolanesc in pat si sa stau asa, inerta, intre vis si realitate. Nu inteleg ce ma opreste, pare mai mult o mana care nu ma lasa sa ma las prada acestei stari ce imi tot da tarcoale. Cred ca e un lucru bun. 
Azi si ieri si tot asa... au fost niste zile relativ bunicele. Desigur, a lipsit cu desavarsire expresia "lapte si miere" dar deh, ce sa facem noi?! Nu ne putem influenta soarta intr-atat de mult. Da, la concluzia asta am ajuns, in ultimul timp. Am facut niste experimente ciudate dar uite ca am gasit si un raspuns. Da, ziua e mai bunicica cand esti happy si optimist si sociabil si razi si glumesti. Dar daca este scris in stele sa nu fie o zi interesanta, nu ai absolut nici o sansa sa o transformi in ceva care sa merite. Asa ca o sa ramanem la zambete false si prostii copilaresti.
Ca veni vorba de prostii copilaresti... Sunt un copil mic. De afpt cretin, dar tot aia e. Ma prind atat de greu de unele faze, iar atunci cand ma prind din prima fac pe proasta. Pare corect?! Nu stiu. Azi am avut doua codite si m-am imbracat in roz. M-am simtit ca la gradinita. Si partea grozava e ca nu imi pasa. Ma comportam jucaus, ca un adevarat bebeu, radeam si zambeam si luam totul usor si relaxat. Si amuzant. Amuzamentul. Iubesc acest cuvant, aceasta idee. Lucrurile amuzante sunt facute ca sa ma faca pe bine cate de cat happy. Iar chestiile sad... ai bine nu stiu ce sa zic despre ele. Asa sunt facute, pentru a mentine acel echilibru enervante dintre intamplari fericite si intamplari nefericite. Neinteresant, dar pentru mine fascinant.
Si regurile jocului... Nu, jocul nu mai are de mult reguli. Deci jocul... Inca este unul periculos. Nu, gresit. A devenit de-a dreptul mortal, iar la cea mai mica miscare gresita, ma pomenesc cu cutitul la gatul meu. Si totusi de ec continui sa joc?! Momentan nu pot iesii din hora... Si e amuzant. De ce e amuzant?! Pentru ca-mi creeaza o stare dinaceea de euforie, imi da un zambet - si de data asta adevarat- pe buze. Imi place asta, imi place ca atunci cand ma gandesc la asta sa zambesc involuntar. Imi place sa zambesc, sa rad. Oricarui copil ii place. 
Vreau in lumea viselor. In acre m-am schufundat din nou. Am reprins gustul cartilor. Un gust atat de dulce. Da, chiar ca este o poarta spre new world [Nu stiu unde auzisem asta, acord drepturile de autor oricum]. Asa ca ma duc inapoi la my world, si va las pe voi sa ramaneti cu panzele de paienjeni de pe blogul meu. 
With un gram important de love, 
Ada.

luni, 1 noiembrie 2010

Inger pazitor. (1)

Uite un dialog inventat de mine, nebun deoarece vorbesc eu cu o parte din mine care ma cunoaste mai bine. Scuza mea e ca ma plictiseam. Si poate sunt nebuna. Dar e amuzant sa scrii asa, fara rost. ;)) 
-Buna. Punct. Virgula. Pa. Buna.
-:-w
-Gata, am tacut. M-am plictisit.
-De ce?
-Pentru ca nu ma faci sa rad!
-Da?!
-Da.
-De ce sa te fac sa razi?
-Pentru ca tu existi pentru mine.
-Ba nu.
-Ba da.
-De ce?
-Eu te-am creeat.
-Ba nu.
-Esti prietenul meu imaginar. :))
-Nu.
-Nu?!
-Nu. Eu sunt altcineva, o persoana adevarata care simte.
-Ce simti?
-Acum?
-Da.
-Iubire.
-Pentru?
-Secret.
-Bine.
-Si pentru infinit.
-De ce infinit?
-Pentru ca e plin de gol.
-Si tu esti gol cu plin.
-Nu glumesc.
-Dar eu da.
-De ce?
-Eu inca vreau sa rad.
-Vrei sa te ajut?
-Mereu am vrut.
-Da?
-Da.
-Nu inteleg.
-Oi fi tu fiinta vie. Dar tot te iubesc.
-Nu sunt fiinta vie.
-Nu?!
-Nu.
-Dar ai zis ca esti o persoana adevarata.
-Sunt.
-Persoanele nu sunt vii?
-Nu.
-De ce?
-Sunt sufletul nemuritor.
-Al cui?!
-Al tau.
-Cum asa?
-Sunt sufletul nemuritor care apare cand esti singura.
-Nu sunt singura.
-Ba da.
-Tu nu ar trebuii sa ma faci sa ma simt bine?
-Poate.
-Nu inteleg. Daca faci parte din mine, cum poti sa existi?
-Da?!
-Nu stiu. M-ai incurcat.
-Da?!
-Da.
-Hai sa jucam un joc.
-Nu o facem deja? Ne jucam de-a prostii. Adica eu ma joc.
-Nu.
-Bine.
-Adevar sau provocare?
-Bine.
-Ce alegi?
-Provocare!
-De ce?
-Sunt curioasa ce o sa ma pui sa fac.
-Te provoc sa-mi spui un secret. Unul mare.
-Nu vreau.
-Dar trebuie.
-Daca esti parte din mine, nu ar trebuii sa stii deja?
-Nu sunt parte din tine.
-Esti ciudata!
-Shh. Ciudat.
-Da?!
-Da. Sunt constiinta ta, sunt acel ceva care te face sa pari nebuna acum. Cineva care stie mai bine decat tine ce simti. Deci nu am gen.
-Dar ai zis ca ai sentimente proprii.
-Da. Sunt doar ale mele, din moment ce tu nu le cunosti.
-Aha.
-Deci?! Vreau secretul!
-Nu stiu ce sa-ti zic.
-Bine.
-Bine?!
-Inca te minti singura.
-Ba nu.
-Ba da.
-Stii adevarul. Dar ti-e frica chiar si sa-l gandesti.
-Poate.
-De ce ti-e frica?
-Tu sa-mi spui.
-De ce eu?!
-Tu esti flosoful.
-Bine.
-Ascult.
-De fapt, citesti. 
-Ce citesc?
-Ceea ce scrii. 
-Si in completare: ca proasta.
-Corect. Dar nu-ti spun nimic. Tu trebuie sa-ti dai seama.
-Poate
-Eu eram cel care spunea poate. 
-Tu inca esti eu.
-Ba nu.
-Ba da.
-De ce nu intelegi?!
-Du-te dracu.
-M-as duce dar nu stiu unde e.
-Asta e replica mea. 
-Stiu.
-Pa.
-Stai.
-Pa.
-De ce?
-Pentru ca urasc faptul ca sunt dependenta de tine.
-De ce?
-Pentru ca ma trezesti la realitate.
-Bine.
-Pa.
-Pa.




To be continued...

.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.