Inger pazitor. (1)

Uite un dialog inventat de mine, nebun deoarece vorbesc eu cu o parte din mine care ma cunoaste mai bine. Scuza mea e ca ma plictiseam. Si poate sunt nebuna. Dar e amuzant sa scrii asa, fara rost. ;)) 

-Buna. Punct. Virgula. Pa. Buna.

-:-w

-Gata, am tacut. M-am plictisit.

-De ce?

-Pentru ca nu ma faci sa rad!

-Da?!

-Da.

-De ce sa te fac sa razi?

-Pentru ca tu existi pentru mine.

-Ba nu.

-Ba da.

-De ce?

-Eu te-am creeat.

-Ba nu.

-Esti prietenul meu imaginar. :))

-Nu.

-Nu?!

-Nu. Eu sunt altcineva, o persoana adevarata care simte.

-Ce simti?

-Acum?

-Da.

-Iubire.

-Pentru?

-Secret.

-Bine.

-Si pentru infinit.

-De ce infinit?

-Pentru ca e plin de gol.

-Si tu esti gol cu plin.

-Nu glumesc.

-Dar eu da.

-De ce?

-Eu inca vreau sa rad.

-Vrei sa te ajut?

-Mereu am vrut.

-Da?

-Da.

-Nu inteleg.

-Oi fi tu fiinta vie. Dar tot te iubesc.

-Nu sunt fiinta vie.

-Nu?!

-Nu.

-Dar ai zis ca esti o persoana adevarata.

-Sunt.

-Persoanele nu sunt vii?

-Nu.

-De ce?

-Sunt sufletul nemuritor.

-Al cui?!

-Al tau.

-Cum asa?

-Sunt sufletul nemuritor care apare cand esti singura.

-Nu sunt singura.

-Ba da.

-Tu nu ar trebuii sa ma faci sa ma simt bine?

-Poate.

-Nu inteleg. Daca faci parte din mine, cum poti sa existi?

-Da?!

-Nu stiu. M-ai incurcat.

-Da?!

-Da.

-Hai sa jucam un joc.

-Nu o facem deja? Ne jucam de-a prostii. Adica eu ma joc.

-Nu.

-Bine.

-Adevar sau provocare?

-Bine.

-Ce alegi?

-Provocare!

-De ce?

-Sunt curioasa ce o sa ma pui sa fac.

-Te provoc sa-mi spui un secret. Unul mare.

-Nu vreau.

-Dar trebuie.

-Daca esti parte din mine, nu ar trebuii sa stii deja?

-Nu sunt parte din tine.

-Esti ciudata!

-Shh. Ciudat.

-Da?!

-Da. Sunt constiinta ta, sunt acel ceva care te face sa pari nebuna acum. Cineva care stie mai bine decat tine ce simti. Deci nu am gen.

-Dar ai zis ca ai sentimente proprii.

-Da. Sunt doar ale mele, din moment ce tu nu le cunosti.

-Aha.

-Deci?! Vreau secretul!

-Nu stiu ce sa-ti zic.

-Bine.

-Bine?!

-Inca te minti singura.

-Ba nu.

-Ba da.

-Stii adevarul. Dar ti-e frica chiar si sa-l gandesti.

-Poate.

-De ce ti-e frica?

-Tu sa-mi spui.

-De ce eu?!

-Tu esti flosoful.

-Bine.

-Ascult.

-De fapt, citesti. 

-Ce citesc?

-Ceea ce scrii. 

-Si in completare: ca proasta.

-Corect. Dar nu-ti spun nimic. Tu trebuie sa-ti dai seama.

-Poate

-Eu eram cel care spunea poate. 

-Tu inca esti eu.

-Ba nu.

-Ba da.

-De ce nu intelegi?!

-Du-te dracu.

-M-as duce dar nu stiu unde e.

-Asta e replica mea. 

-Stiu.

-Pa.

-Stai.

-Pa.

-De ce?

-Pentru ca urasc faptul ca sunt dependenta de tine.

-De ce?

-Pentru ca ma trezesti la realitate.

-Bine.

-Pa.

-Pa.

To be continued...

.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.:.