marți, 24 august 2010

Egoistii...

Vad cum lumea merge inainte, cum nimic si nimeni nu se opreste pentru mine. Oricat de mult mi-as dorii, oricat de mult as tanjii dupa atentie... dupa o vorba buna... nu primesc nimic. Cer prea mult? Vreau doar sa te uiti la mine... sa te prefaci ca-ti pasa... sa ma convingi ca-ti pasa... Chiar atat de nesemnificativa sunt?! Chiar atat de mult iti pasa?! M-am saturat de indiferenta! M-am saturat... vreau sa fiu importanta. Vreau sa contez. Vreau sa va pese! De ce nu va pasa?! De ce?! Sunt o proasta! Cum sa va pese?! Cum ar putea sa va pese?! Nu va pasa decat de voi! Nu vrei sa ma asculti pe mine! Nu vrei sa ma ajuti! Vrei doar sa te ajut eu pe tine, vrei doar sa-mi pese mie de tine! De ce faceti asta?! Nu ma lasi sa iti spun toate tampeniile mele... nu ma lasi sa ma descarc... nu vrei sa-mi fie mie mai bine! Vrei sa-ti fie tie mai bine! Vorbesti incontinuu, fara pauza, si ma bombardezi cu intamplarile tale! Si te ascult! Dar dupa ce se termina una, incepe alta si alta si alta! Nici nu va pasa! Nu ma lasi sa vorbesc! Nu ma lasi! Nu iti pasa! Nu va pasa! De cee?! Atunci mie de ce sa-mi pese de voi?! De ce?! Nu va opriti sa va uitati la obrajii mei inlacrimati. Nu va opriti nici o secunda! Si chiar daca m-ati vedea, nu v-ar pasa. Ati merge mai departe, ca si cum eu nici nu am fost acolo... tocmai ca sa nu intrii in povestea altuia! EGOISTILOR!!! Va urasc! Pe toti! Si multumiti-mi! E mai bine sa fii urat de  o persoana, decat sa simti acea indiferenta cum te ingunghie. Te injunghie... simti o durere care este mai apoi acoperita de o amorteala... si un lichid cald si rosu iti invadeaza simturile... te uiti in ochii acelei persoane. Si nu vezi nimic. Un lac de indferenta. Un nou cutit. O noua rana.



Chestiile de mai sus, sunt un fel de fictiune. Tratatile ca atare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu