Muzica si voie buna.

Bună dimineaţa, soare!
Hmm... eu dabia acum m-am trezit :p. Eeeee 1:06 =))
Hmmm... bey, eu scriu aici pentru că nu am ce face, să nu iţi închipui că în postul ăsta se află cine ştie ce secrete mondiale. Aşa că lasă-te de citit :p
La la la la laaaa......  A.... ştiu ce să vă dau ca să nu ma înjuraţi :>
Top cateva melodii ... de dans =))

Apologize - One Republic

^Bey o mel veche... în trecut eram moartă după ea... dar trecutul e mai prezent ca niciodată. >:) Iar melodia asta se potriveste ca o mănusă... :X :p

Innocence - Avril Lavigne

^ Pentru ca e prea inocentă :X:X:X:X

Rasete si plansete.

Hey loooomeee!!! Wow, nu ştiu ce să zic.. sunt fericită... este a doua oară în săptămâna asta când cad pradă euforiei! Este un sentiment ciudat... nu m-am mai simţit cu adevărat fericită de anul trecut. Şi oricum nu există fericire adevărată, totul este doar o iluzie şi ador să cad pradă acesteia. Pentru că mă pot declara total vindecată. Iubesc faptul că m-am schimbat şi îmi place să cred că în bine. Poate că am învăţat câteva lucruri uimitoare şi poate şi puţin dureroase. Cred că cel care m-a marcat... hmmm... este faptul că nimic nu este etern. Mda, voi stiaţi asta, dar eu nu ştiam... într-un timp credeam că aşa va fii mereu. Probabil că încă visez la happy end-uri-cine nu visează?!- dar ştiu că acestea sunt doar o continuare a calvarului. Hmmm... sau poate cuvântul potrivit este "carnavalului"... dar dacă este să fim spirituali faţă de blog... "E doar o continuare a melodiei". Dar să nu o mai ocolim. M-am schimbat dar sunt aceeaşi. Şi într-un fel mă bucura asta.

” Orice schimbare, chiar şi una dorită, aduce cu ea o stare de melancolie…pentru că tot ce ramâne în urma este o parte din noi însine. Într-un fel, trebuie sa murim pentru a putea începe o viata noua .“

Acesta este un simplu citat, nu ştiu cui îi aparţinea dar îi dau totală dreptate. Dar ştiu că fac parte din oamenii care nu regretă că au facut schimbări. Mda, probabil că nu sunt absolut deloc coerenta, dar cum e blogul meu, pot să mă destăinui, nu?! Spune-mi, te rog, că nu greşesc!

Mda, sunt în toane bune... în traducearea mea "toane idioate". Dar când mă gândesc că sunt atât de aproape de înca o schimbare, de înca ceva mult mai rau. Pentru că sunt o fricoasă. Mda, măcar recunosc asta, nu?! Dar ştiu că se va întâmpla ceva la începutul anului acesta şcolar. Ştiu şi simt asta. Şi din păcate, ăsta este un lucru pe care nu le poţi împiedica.  Un lucru care se poate numii "soartă". URĂSC SOARTA! Nu vreau ca nimic să se schimbe, nu acum, când totul pare bine.

Dar nu-i nimic... pentru că dupa ploaie, cerul e mai senin... sau nu. Pentru mine nu a fost vreodata =)). Dar deh, asta-i viaţa cu râsete şi plânsete :p. Şi probabil că ăsta este un lucru relativ bun.

Toate astea au sunat chiar atat de nebunesc precum pare?! =)) Scuzaţi-mi nebunia...  Soarta e de vină. :p

Previzibil, ah?!

Ok, m-am întors aşa cum am promis...

Nu am nici un discurs plictisitor, nici o filosofie idioată, nici o poveste captivantă.

Azi m-a târât varămea până afară şi am stat pe o bană cu ea şi cu o prietenă de-a ei... Nu a fost nimic interesant, ele vorbeau acolo de una, de alta, chestii cu care sunt total paralelă... Ma rog... Eu mă uitam ca proastă la o fetiţă micuţă care tânjea să fie în centrul atenţiei... Avea o mingie micuţă de tenis pe care o arunca şi prindea şi "îşi pierdea echilibrul". De ce am scris acele cuvinte între ghilimele?! Pai pentru că sunt o necredincioasă care nu are încredere în acea stangăcie falsă de care da dovadă acea micuţă zâmbăreaţă. Era singură, singurică şi ne avea pe noi 3 ca martore, singurele care puteau să-i acorde atenţie. De unde mi-a venit dintr-o dată această neîncredere faţă de cineva care este simbolul puritaţii?! Păi mi-a amintit de o persoană pe care s-ar părea ca o cunosc cel mai bine, o persoana care, din pură întâmplare, sunt chiar eu. Mereu când ma plictiseam căutam aceea atenţie după care tânjeste oricine... Aşa că apelam la acest mijloc. ;))

Deci uitaţi câtă ipocrizie este in lumea asta, o ipocrizie de care nimeni nu scapă. O ipocrizie de care mă declar vinovată. Previzibil, ah?!

Mă rog, recunosc că eu sunt cu adevarat împiedicată... de fapt neatentă... dar recunosc şi că... hmmm... iau exemplul micuţei zâmăbareţe. Pentru că suntem oameni. :)

Ok, asta se pare că este tot pentru azi... Scuzaţi greşelile de ortografie dar mi-e lene complet de orice... verificare în scopuri caritabile... Aşa că see you later ;)

Nimic...

Bună. Sunt tot eu, acea patetică puştoaică.

Azi este o noua zi. Grozav, nu mă pot convinge că are să fie o zi mai puţin proastă decât cea de ieri.... Şi la naiba, nici nu am putut dormii calumea. Este pur şi simplu... stresant. Aştept să vină odată începutul lunii august pentru a scăpa din monotonia asta.

Nu am cuvinte pentru nimic... Probabil că voi revenii cu o tema despre care va începe monologul meu. Mda... mi-e somn. Pa. Bine, nu mi-e somn dar trebuie să fug la masă .. Mi s-a acrit complet de mâncarea de aici... deci see you later :p

#1 mel.

Şi uitaţi o melodie pe care o ascult încontinuu. Când mă voi plictisi de ea, va venii alta preferată, aşa că voi mai pune :p

Momentan delectaţi-vă cu gusturile mele de doi lei, inspirate din reclama de la Orange.

Oricum ar fii, muzica este un lucru uimitor care iţi gâdilă în mod plâcut toate simţurile.

Pentru ca eu sunt centrul universului meu.

Hey!

Ok, aici se presupune că ar trebui să-mi fac o introducere în scenă... Dar nu ştiu ce să spun şi cum să mă exprim corect. De ce un blog?! Nu găsesc vreo explicaţie logică şi chiar dacă aş găsii ar fii logică doar pentru mine. Probabil că mă scufundam atât de mult în monotonie încât am vrut să mai găsesc un lucru cu care să-mi ocup timpul. Sper să funcţioneze. Îmi place să scriu. De multe ori mă trezesc că scriu lucruri care nu au pic de sens, doar de dragul de a apăsa literele de pe tastatură. Deci poate acesta este un motiv pentru care mi-am făcut acest blog. Sper doar să nu-l abandonez prea curând. 

De ce se numeşte Strange Song?! Păi mi-a plăcut cum sună, mi-a plăcut ce semnificaţie i-am atribuit eu. Cântec ciudat. Nu-i aşa că viaţa este un cântec ciudat?! Pentru că un cântec obişnuit conţine doar o temă: prietenie, iubire, desparţire, distracţie, bla bla bla. Dar cântecul vieţii conţine mult mai multe lucruri decât cele definite, cele banale pe care le întâmpinăm zilnic. Un cântec ciudat... Dar orice e ciudat e diferit şi orice e diferit e mai bun. Deci cantecul vieţii e perfect. Şi chiar dacă nu ar fii, cine crezi ca ar observa?! Cei care se scunfunda în bani şi au toata lumea la picioare?! Nha... Dar toţi visăm sa fim ca ei. Toti visăm la acea perfectiune imposibilă. Vise, frate, vise!

Mintea omenească. Pentru că mintea este cel mai întortocheat loc din univers şi cel mai uimitor. Mai spaţios decât infinitul. Este ca o junglă în care dacă nu eşti atent te rătăceşti.

Emily Dickinson  spunea    “Nu doar camerele sunt bântuite. Nu doar casele. Mintea umana are holuri mult mai largi, mult mai încapatoare”. Tind sa-i dau completa dreptate.

Aşa, acum să ajungem la ceva ce este legat de mine şi doar de mine. Pentru că eu sunt centrul universului meu.

Ma numesc... Ada. Sau cel putin aşa mi se spune. Ce nume simplu şi banal, atat de stupid... Dar aparenţele inşeală. Însă aşa m-am obişnuit, de când eram micuţă. Nu am degând să schimb asta. Sunt un simplu om, nici mai mult, nici mai puţin. Am mai multe defecte decât calitaţi, ca toată lumea... Am prieteni, am duşmani, ş.a.

Asta este tot. V-am bombardat cu atâtea detalii nesemnificative încat cred că vi s-a acrit de mine.